marți, 26 decembrie 2017

De la om la Dumnezeu

    Oricare ar fi gradul său de evoluţie, fiinţa umană, creată după chipul lui Dumnezeu, e locuită de un suflet superior care atinge Cerul şi care e o emanaţie a lui Dumnezeu Însuşi. De aceea existenţa voastră nu va avea sens decât atunci când veţi intra în contact cu acest suflet nemuritor care e lumină, armonie şi putere. Prin intermediul acestui suflet puteţi comunica cu Creatorul şi în acelaşi timp cu universul pe care El l-a creat, pentru că sufletul este el însuşi o chintesenţă a acestui univers. Şi dacă vă gândiţi la el, dacă veţi recurge mai des la el, veţi începe să înţelegeţi cine este Eu-l vostru veritabil. Atunci, conştiinţa voastră se va trezi, vibraţiile sale vor deveni mai intense, până în ziua în care se va contopi în conştiinţa acestui Suflet sublim, şi veţi fi una cu Dumnezeu.

     Omul îşi are originea în Dumnezeu, şi Dumnezeu este Cel care lucră prin intermediul lui. Într-o zi omul se va întoarce la Dumnezeu, el va dispărea topindu-şi entitatea individuală în Dumnezeu. Desigur, această idee nu va place unora, care văd în aceasta un atentat al libertăţii lor individuale. Dar fie că o vor sau nu, aceasta este realitatea. Deci, cât de des puteţi, în loc să pierdeţi timpul cu inutilităţi, cu repetarea necazurilor, păsurilor voastre şi aşa mai departe, gândiţivă la acest suflet care sunteţi, dar care nu se suprapune exact cu voi înşivă pentru că nu ştiţi cum să vă uniţi cu el. Repetând des acest exerciţiu, veţi simţi încet, încet pacea şi bucuria – mai ales bucuria – învăluindu-vă.

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV - "De la om la Dumnezeu"

miercuri, 25 ianuarie 2017

The Quantum Activist

     În ştiinţă are loc o revoluţie, o schimbare radicală de paradigme. În timp ce ştiinţa “oficială” rămâne materialistă, tot mai mulţi oameni de ştiinţă susţin şi dezvoltă o paradigmă bazată pe dominaţia conştiinţei. Dr. Amit Goswami, un pionier al acestei perspective revoluţionare, ne împărăşeşte viziunea sa asupra potenţialului nelimitat al conştienţei ca principiu guvernator al tuturor fiinţelor şi modul în care această revelaţie ne poate arăta cum să trăim mai bine.



The Quantum Activist - De la Dumnezeu la ştiinţă şi înapoi from OMUL NOU on Vimeo.

sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Samsara (2011)

     Pamantul este o oaza nesecata de peisaje care iti taie rasuflarea, iar documentarul Samsara este o calatorie magica pe integ globul pamantesc. Visul cinematografic al regizorului de imagine Ron Fricke si al producatorului Mark Magidson s-a implinit atunci cand au reusit sa conceapa documentarul Samsara, care la nivel vizual este considerat o capodopera.
     Filmat pe o perioada de cinci ani, in douazeci si cinci de tari de pe cinci continente, Samsara este un documentar impresionant din punct de vedere vizual, fiind realizat integral in format de 70mm. Realizat de Ron Fricke cel care a produs si creat documentarele Chronos (1985) si Baraka (1992), Samsara ne transporta in lumi variate cu tinuturi sacre, zone de dezastru, complexe industriale si minuni ale naturii. Titlul Samsara se refera la ciclul de reincarnari sau renasteri din hinduism si budism. 


miercuri, 18 ianuarie 2017

Baraka (1992)

     Pe parcursul a aproape o sută de minute, camera de filmat surprinde o lume în care “ce” se întâmplã este mai important decât “unde” se întâmplă. Oameni care se roagã dimineața, vulcani, cãlugãri rostind o incantație, cascade, pãduri, indigeni care își picteazã tot corpul. Imagini ale sãrãciei. Orase, fabrici, naturã distrusã de explozii si mine de teren. Numit astfel după cuvântul din limba Sufi care se traduce aproximativ ‘răsuflarea vieții’, Baraka este un film documentar conceput de Ron Fricke.