duminică, 23 martie 2014

Sinele suprem

     "Sinele supreme" este un documentar brazilian lansat la finalul anului trecut, documentar ce prezintă o frumoasă și cuprinzătoare colecție de păreri privind cunoașterea de sine și căutarea fericirii.
     Este vorba despre treizeci de personalități ce provin din medii și domenii foarte diferite, inclusiv lideri spirituali, intelectuali, artiști și sportivi profesioniști.
     Dincolo de diferențele de orice fel, aceștia au în comun dorința de a împărtăși întrebările care i-au urmărit sau îi urmăresc și în prezent, răspunsurile personale și experiențele de viață care au lărgit percepția lor privind sinele și lumea. Poveștile lor de viață ating într-un fel aparte sufletul celui ce vizionează filmul și emoționează prin sinceritate și autenticitate.