”Trebuie să studiezi
comportamentul îndrăgostiților
pentru că el este plin de pilde. Un tanăr cunoaște o tanără, dar el locuiește departe și trebuie să o
părăsească. El nu o mai poate vedea, dar de la prima lor întalnire ea rămane în
inima sa și
ea devine pentru el o legătură cu lumea poeziei, a frumuseții, a inspirației. Ei, bine, în
interior, acest bărbat trăiește deja o experiență a vieții spirituale; o idee, un gand, o imagine îi ajunge,
el nu are nevoie de o prezență fizică pentru a fi fericit, inspirat. În realitate,
ideea pe care ne-o facem despre lucruri și ființe poate fi mult mai puternică decat lucrurile și ființele însăși. Trebuie să cunoașteți acest adevăr și să știți să îl folosiți pentru perfecționarea voastră
spirituală”(Omraam Michael Aivanhov – Ganduri pentru fiecare zi, Ed. Prosveta).
Ideea pe care ne-o facem despre ființe este mai puternică decat ființele, ne spunea marele
inițiat
Aivanhov, cu multă vreme înainte ca fizica cuantică, precum și știința, în general, să descopere și să popularizeze
principiul ”observatorul modifică obiectul observat”. Frumusețea din ochii
privitorului crează frumusețea peisajului, așa cum îndrăgostitul pare să scrie în sine însuși iubirea pe care o
trăiește,
doar gandindu-se la ființa
iubită. Lumea poeziei, a inspirației, a emoției, care înfioară și construiește frumusețea lăuntrică, se deschide cu prospețimea florilor și cu bucuria vieții în propria alegere de
a vedea frumosul. ”A privi”, ”a observa” lumea înseamnă a o crea în tine însuți așa cum o privești. Asta-i cheia suferinței și a fericirii ființelor, e taina libertății de alegere și cheia ce ne ajută să
ne eliberăm de proprile trăiri autodistructive. Omul nu se poate simți liber fără a se elibera
de imaginile negative, urate, dezechilibrate, pe care le-a acceptat ca fiind
reale în relația
cu experiențele
vieții
sale. A privi înseamnă a crea lumea din tine și a proiecta, apoi, imaginea acestei lumi în exterior.
Asta nu înseamnă că nu există rău, nici că ar trebui să ne prefacem că el nu
există. Asta nu înseamnă că ar trebuie să privim cu resemnare mioritică
manifestările grosiere, că ar trebui să negăm ura, minciuna, dezgustul,
manipularea, furia și
disperarea emoțională
din jur, ci doar că – în loc să le hrănim cu ganduri și emoții mai rele decat
poluarea, simțindu-le
și
manifestandu-le – am putea să le ucidem cu iubirea noastră. Să ucidem răul cu
dragoste, asta-i – poate – alegerea spirituală, cea mai puternică dintre toate,
Legea pe care însuși
Mantuitorul ne-a adus-o, înlocuind Legea lui Moise, ”ochi pentru ochi și dintre pentru dinte”!
Cand iubim pe cineva, un bărbat sau o femeie, un copil, un părinte, o ființă oarecare,
iubirea noastră e reală și
puternică, e o emoție
frumoasă atata vreme cat izbutim să ne gandim cu dragoste la celălalt. Nu vom
putea niciodată să ne bucurăm de iubire, fără să ne îngrijim de gandurile și de sentimentele pe
care le cultivăm, nu doar în prezența persoanei iubite, dar mai mult chiar în absența ei. Imaginea celui
iubit devine reală în noi înșine, devine experiența de iubire a minții și a sufletului doar cu această condiție; să ”privim/să
percepem/să observăm” ființa iubită cu ganduri de dragoste. Toate trăirile omenești ”privesc” din ochii
noștri
lumea, sunt ale noastre și
de aceea ura sau mania, dezgustul sau disperarea, uratul pe care îl revarsă
fiecare atunci cand îl descrie pe altul sau vorbește despre altceva, nu-i decat dezvăluirea imediată,
instantanee a propriului interior. Acesta-i Iadul, e o experiență prezentă în minte și în suflet, la fel ca
Raiul. Ura se descrie pe ea însăși prin omul care-o manifestă, iar dragostea se descrie
pe sine tot prin el, însă e o alegere la mijloc. Să ucizi ura și răul, ”privind” cu
dragoste către ele , înseamnă să atingi o stare de conștiință înaltă, din care poți vedea că trăirile
urate și
răul însuși
sunt doar expresii ale neputiinței de a iubi (asta înseamnă să fii inconștinet că nu ai putere,
nici rațiune,
nici fericire fără să iubești). Atunci, cum să ataci ”neputiința / inconștiența”, cum să simți altceva decat
compasiune pentru omul care ”nu poate simți dragoste”, cum să-l educi mai frumos, mai conștient, decat arătandu-i
permanent că ești
”treaz” și
de aceea îl iubești,
chiar dacă el nu te poate iubi vreodată!
sursa: Maria Timuc