vineri, 20 decembrie 2013

Chiar dacă ”el” nu te poate iubi vreodată !

     ”Trebuie să studiezi comportamentul îndrăgostiților pentru că el este plin de pilde. Un tanăr cunoaște o tanără, dar el locuiește departe și trebuie să o părăsească. El nu o mai poate vedea, dar de la prima lor întalnire ea rămane în inima sa și ea devine pentru el o legătură cu lumea poeziei, a frumuseții, a inspirației. Ei, bine, în interior, acest bărbat trăiește deja o experiență a vieții spirituale; o idee, un gand, o imagine îi ajunge, el nu are nevoie de o prezență fizică pentru a fi fericit, inspirat. În realitate, ideea pe care ne-o facem despre lucruri și ființe poate fi mult mai puternică decat lucrurile și ființele însăși. Trebuie să cunoașteți acest adevăr și să știți să îl folosiți pentru perfecționarea voastră spirituală”(Omraam Michael Aivanhov – Ganduri pentru fiecare zi, Ed. Prosveta).


    
     Ideea pe care ne-o facem despre ființe este mai puternică decat ființele, ne spunea marele inițiat Aivanhov, cu multă vreme înainte ca fizica cuantică, precum și știința, în general, să descopere și să popularizeze principiul ”observatorul modifică obiectul observat”. Frumusețea din ochii privitorului crează frumusețea peisajului, așa cum îndrăgostitul pare să scrie în sine însuși iubirea pe care o trăiește, doar gandindu-se la ființa iubită. Lumea poeziei, a inspirației, a emoției, care înfioară și construiește frumusețea lăuntrică, se deschide cu prospețimea florilor și cu bucuria vieții în propria alegere de a vedea frumosul. ”A privi”, ”a observa” lumea înseamnă a o crea în tine însuți așa cum o privești. Asta-i cheia suferinței și a fericirii ființelor, e taina libertății de alegere și cheia ce ne ajută să ne eliberăm de proprile trăiri autodistructive. Omul nu se poate simți liber fără a se elibera de imaginile negative, urate, dezechilibrate, pe care le-a acceptat ca fiind reale în relația cu experiențele vieții sale. A privi înseamnă a crea lumea din tine și a proiecta, apoi, imaginea acestei lumi în exterior. Asta nu înseamnă că nu există rău, nici că ar trebui să ne prefacem că el nu există. Asta nu înseamnă că ar trebuie să privim cu resemnare mioritică manifestările grosiere, că ar trebui să negăm ura, minciuna, dezgustul, manipularea, furia și disperarea emoțională din jur, ci doar că – în loc să le hrănim cu ganduri și emoții mai rele decat poluarea, simțindu-le și manifestandu-le – am putea să le ucidem cu iubirea noastră. Să ucidem răul cu dragoste, asta-i – poate – alegerea spirituală, cea mai puternică dintre toate, Legea pe care însuși Mantuitorul ne-a adus-o, înlocuind Legea lui Moise, ”ochi pentru ochi și dintre pentru dinte”!

     
     Cand iubim pe cineva, un bărbat sau o femeie, un copil, un părinte, o ființă oarecare,  iubirea noastră e reală și puternică, e o emoție frumoasă atata vreme cat izbutim să ne gandim cu dragoste la celălalt. Nu vom putea niciodată să ne bucurăm de iubire, fără să ne îngrijim de gandurile și de sentimentele pe care le cultivăm, nu doar în prezența persoanei iubite, dar mai mult chiar în absența ei.  Imaginea celui iubit devine reală în noi înșine, devine experiența de iubire a minții și a sufletului doar cu această condiție; să ”privim/să percepem/să observăm” ființa iubită cu ganduri de dragoste. Toate trăirile omenești ”privesc” din ochii noștri lumea, sunt ale noastre și de aceea ura sau mania, dezgustul sau disperarea, uratul pe care îl revarsă fiecare atunci cand îl descrie pe altul sau vorbește despre altceva, nu-i decat dezvăluirea imediată, instantanee a propriului interior. Acesta-i Iadul, e o experiență prezentă în minte și în suflet, la fel ca Raiul. Ura se descrie pe ea însăși prin omul care-o manifestă, iar dragostea se descrie pe sine tot prin el, însă e o alegere la mijloc. Să ucizi ura și răul, ”privind” cu dragoste către ele , înseamnă să atingi o stare de conștiință înaltă, din care poți vedea că trăirile urate și răul însuși sunt doar expresii ale neputiinței de a iubi (asta înseamnă să fii inconștinet că nu ai putere, nici rațiune, nici fericire fără să iubești). Atunci, cum să ataci ”neputiința / inconștiența”, cum să simți altceva decat compasiune pentru omul care ”nu poate simți dragoste”, cum să-l educi mai frumos, mai conștient, decat arătandu-i permanent că ești ”treaz” și de aceea îl iubești, chiar dacă el nu te poate iubi vreodată!


sursa: Maria Timuc