„Căile Vindecării (Les chemins de la guérison) este un documentar
realizat de Jean-Yves Bilien, în care se abordează perspective noi şi
cuprinzătoare ale actului vindecător. Jean-Yves Bilien este un regizor
specializat în realizarea de documentare de investigaţie din domeniul
sănătăţii. Explorator al metodelor de terapie alternativă, el a intervievat
oameni de ştiinţă, medici, psihologi, terapeuţi şi inventatori non-conformişti,
pentru a umple golul informaţional prezent în rândul celor care caută soluţii
pentru propria lor vindecare, în cazul în care metodele clasice şi alopate sunt
depăşite.
Fie că este vorba de
vindecarea fizică, psihică sau spirituală, în documentar sunt prezentate
principii simple şi profunde, care trebuiesc aplicate când vrem să realizăm o
vindecare eficientă dar să şi menţinem o stare de sănătate perfectă. De
asemenea, sunt prezentate influenţele gândurilor, atitudinilor emoţionale şi credinţelor
în “fabricarea” unor afecţiuni, dar şi în procesul autovindecării.
Documentarul scoate
în evidenţă efectele, măsurabile ştiinţific, în cazul practicării
relaxării, meditaţiei, Qi Gong-ului, efecte de bază pentru cei care vor să
obţină o vindecare holistică (corp-minte-suflet) a propriei fiinţe. În
concluzie putem afirma că documentarul este o odă adresată terapiilor
neconvenţionale şi spirituale, dar şi o pledoarie pentru o viaţă plină de
bucurie, de iubire, de magie, de autoapreciere, fără sentimente de frică,
culpabilizare şi victimizare.
Vizionare plăcută!